Daniel Pancu a retrăit sfertul uefantastic contra Stelei! De această dată, rapidiștii au ieșit învingători. „La Rapid e în continuare o nebuloasă”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua și Rapid au oferit un meci de old-boys în turneul caritabil de minifotbal „Eu îi ajut, ajută-i și tu!” organizat de Victory Cup. Turneul a adus la start 16 echipe și a fost încheiat cu un meci de gală între cele două rivale. Turneul s-a desfășurat pentru a ajuta un copil diagnosticat cu autism în urmă cu o lună.Aproximativ 50 de giuleșteni s-au prezentat la meci pentru a-și încuruja favoriții, ca-n vremurile bune. La final, Rapidul s-a impus cu 9-6.

„A fost o plăcere deosebită să participăm la acest eveniment. Acum 11 ani se juca un sfert de finală, eurofantastic. Din păcate fotbalul românesc, la fel ca societatea românească, a luat o turnură imprevizibilă. Rapidiștii au fost tot timpul niște suporteri pătimași, sunt oameni care nu renunță niciodată, care nu se mută să suțină alte echipe. Cred că la Rapid lipsește o scânteie pentru a redeveni acel club care timp de 15 ani s-a luptat pentru primele trei poziții ale clasamentului.

Dacă Steaua câștigă cu Viitorul, pentru mine campionatul e încheiat. Mi se pare că Universitatea Craiova a jucat la fel de intens toate meciurile. E frustrant să vezi un jucător advers că se bucură în spațiul tău tehnic, felicitări lui „Guriță” pentru că nu a răspuns acestei provocări. Durează foarte mult în România până obții o licență de antrenor. Din păcate la Rapid este în continuare o nebuloasă. Este un vis pentru mine ca într-o zi să fiu antrenorul Rapidului”, a declarat Daniel Pancu la finalul evenimentului.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×